Curs de Inițiere în pictură în cadrul Fundației Calea Victoriei (2018 – prezent)

Dacă iți place să desenezi sau să pictezi, dar nu ai avut până acum ocazia, sau  îți place să pictezi în timpul liber și vrei să aprofundezi, sau pur și simplu vrei să te relaxezi pictând, atunci acest curs este potrivit pentru tine. Datorită metodelor moderne de predare folosite, acest curs este usor de parcurs și foarte distractiv.

În decursul celor cinci întâlniri pe care le vom avea vom învăța bazele picturii acumulând cunoștinte practice cât și teoretice din istoria artei. Vom descoperi împreună un mod inedit de acumulare a cunștințelor. De asemenea, vom învăța să lucram în diverse tehnici artistice precum: creion, carbune, acuarela și acrilic.

La sfârșitul celor 5 ateliere vei putea să realizezi compozitii complexe, să lucrezi în acuarelă, cărbune și acrilic. În plus, vei ști cum să creezi iluzia volumetriei pe hârtie. Suplimentar, la nivel de teorie vei deține cunoștinte generale și inedite din istoria artei.

Atelierul 1. Desenul în compoziţie. Pictura. Prezentarea transformării picturii pe parcursul dezvoltării acesteia pentru a putea înţelege pictura actuală. Astfel, vom învăța despre cele mai importante momente ale istoriei artei  – din antichitate și până în prezent în 50 de opere de arta. Tot în cadrul primei întâlniri vom cunoaște bazele desenului, lumină și umbră. La final vom face împreună câteva exerciții practice în cărbune sau creion – vom pune accent pe realizarea compozițiilor precum și pe redarea volumetriei folosind lumina și umbra obiectelor.

Atelierul 2. Culoarea în artă. Învățăm vocabularul culorilor și cum putem să ne folosim de psihologia culorilor pentru a stăpâni la nivel de conştient ceea ce încercăm să transmitem. Descoperim împreună cum să folosim culorile și contrastele de culoare pentru umbre și lumini. Vom face împreună câteva exerciții practice în acuarelă – distractive. Tot în cadrul celei de-a doua întâlniri vă voi învăța câteva tehnici de bază a picturii în acuarelă – precum ud pe ud, uscat pe ud, uscat pe uscat, trecerea lentă de la o culoare la alta, crearea efectelor folosind șervețelul, sarea sau ceara. De asemnea, invățăm împreună  cum folosim culorile pentru a reda un spațiu tridimensional pe hârtia bidimensională. 

Atelierul 3. Punct, linie, pată. Orice compoziţie are la bază 3 elemente:  punct, linie şi pată. Vom face împreună câteva experimente pentru a observa curentele dezvoltate în particular cu câte un element în parte. Vom descoperi faptul că natura are de oferit structuri pe care le vom descompune în cele trei elemente. La finalul întâlnirii vom face împreună câteva exerciţii practice – realizăm lucrări folosind cele trei elementele de limbaj plastic învatate.

Atelierul 4. Arta secolului XX. Vom parcurge împreună o scurtă și frumoasă introducere în cele mai importante curente de artă ale secolului XX.  Tot în cadrul acestei întâlniri învățăm să pictam în acrilic. Pornind de la curentele de artă învățate, realizăm o lucrare în acrilic pe carton pânzat.

Atelierul 5. Întălnirea finală va fi dedicată în întregime exercițiului practic. Finalizam împreunp lucrarea începută în cadrul sedinței precedente. Recapitulam ceea ce am învățat, adresăm întrebari și face poze.

×

Bună! Scrie-mi un mesaj și îți răspund imediat!

× Suntem aici pentru tine :)